La 15/28 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial, de partea puterilor Antantei, care promiteau sprijin în realizarea unității naționale – visul românilor încă din vremuri străvechi. La decretarea mobilizării generale, valorificând experiența proprie și pe cea acumulată pe Frontul de vest, aviația română avea o concepție organizatorică și de acțiune corespunzătoare timpului. Nu putem afirma același lucru și despre dotarea cu aparate de zbor și instruirea personalului navigant.

În prima zi de război, aviația română dispunea de 24 de avioane (8 Maurice Farman tip 9 –11, 5 Blériot, 4 Voisin L.3/5, 4 Morane Saulnier, 1 M. Farman, 1 H. Farman – 20, 1 Caudron G.3 și 1 Aviatik), toate nearmate și de modele vechi. Alte 20 de avioane se aflau în școlile de pilotaj, aparate de zbor care nu puteau executa misiuni pe front. Cu un efectiv de 1 293 de soldați, subofițeri și ofițeri din care 97 de piloți și 84 de observatori aerieni, aviația română avea un deficit de 1 462 de oameni și 130 de avioane, față de necesitățile frontului așa cum stabiliseră strategii militari români.